Ne aflăm într-un context economic instabil, plin de concedieri masive din partea companiilor mari și mici, ceea ce generează o competiție intensă în piața muncii. Din păcate, nișa de IT este unul dintre liderii acestor noi dinamici, iar disciplina de design digital nu face excepție. În consecință, obținerea unui post de design devine din ce în ce mai dificilă.
Într-un astfel de mediu, sunt mulți factori pe care nu-i putem controla: cum ne percep alții, experiența pe care am acumulat-o până în acest moment, competiția acerbă de care am menționat deja, etc.
Ce putem însă influența este modul în care ne prezentăm, atât în CV, portofoliu, LinkedIn, dar mai ales în interviul de angajare. Cu cât demonstrăm mai rapid că suntem specialiști competenți, cu atât cresc șansele să captăm interesul angajatorului.
Acest articol poate fi util atât pentru designerii care se consideră experți, cât și pentru cei care nu se regăsesc încă în această categorie, oferind sfaturi de îmbunătățire pentru a dezvolta expertiza.
Ce înseamnă expertiză în UX Design?
Deoarece în acest articol discutăm despre expertiză, consider că este important să stabilim clar ce înțelegem prin acest termen. Există numeroase moduri de a defini expertiza în UX Design, însă definiția pe care o voi folosi aici este următoarea:
Un UX Designer expert este cineva care are:
1) experiență în toate activitățile ce țin de domeniul său și știe cum și când să le aplice eficient într-un proiect, dar și
2) maturitate emoțională, fiind capabil să gestioneze atât aspectele practice, cât și colaborarea cu diverse tipuri de persoane, inclusiv cele dificile.
Cum dăm dovadă de expertiză?
Să încercăm să vedem lucrurile din perspectiva angajatorului, fie că vorbim despre un recrutor, un membru al echipei de HR, un alt designer, un design manager, etc.:
„Urmează o lună încărcată, în care voi participa la zeci de interviuri cu candidați puternici, bine pregătiți și cu experiențe similare, dificil de diferențiat. Presiunea de a găsi colegul potrivit este și mai mare. Cum pot face diferența între candidați? Voi fi atentă la nuanțe — la detalii subtile privind pregătirea unui candidat, atitudinea și personalitatea sa, modul în care a depășit momente dificile în carieră. Toți candidații își prezintă poveștile foarte bine, iar eu trebuie să identific autenticitatea în cuvintele lor.”
Așadar, diferența e în nuanțele pe care le proiectăm în CV, în portofoliu și mai ales în timpul interviului. Hai să vedem care sunt câteva nuanțe pe care un angajator le poate urmări pentru a identifica expertiza în discursul unui candidat și cum poți să le folosești pentru a semnala expertiza.
1/ Expertul face o distincție clară între teorie și practică
În cartea sa “The User Experience Team of One”, Leah Buley notează foarte bine următoarele: “Este foarte util să ai o înțelegere bună a tuturor activităților de design, dar să te concentrezi doar pe cele care vor fi utile pentru proiectul la care lucrezi.”
În esență, această nuanță subliniază că un proces de design perfect este rareori realist, iar un designer experimentat va înțelege compromisurile necesare într-un anumit proiect pentru a asigura progresul.
Cum exprimi această nuanță:
— Nu ezita să menționezi în timpul interviului sau în studiile de caz pe care le prezinți și detalii mai puțin “atrăgătoare” despre un anumit proiect;
— Discută deschis despre limitările unui proiect specific și, mai ales, despre cum ai reușit să aduci valoare prin design, în ciuda acestor limitări;
2/ Expertul știe sa gestioneze ‘stakeholder’-ii dificili
Fie că lucrezi într-o agenție, pentru clienți externi, sau pentru o companie care dezvoltă produsele sale, interacțiunile cu persoane dificile vor fi inevitabile.
Partea bună este că angajatorul nu doar că știe acest lucru, ci chiar caută să înțeleagă mai bine cum gestionezi comunicarea cu oameni dificili. De ce? Pentru că este conștient că și în noul tău rol va trebui să lucrezi cu astfel de colegi și caută să afle cum vei face față.
Cum exprimi această nuanță:
— Discută despre aceste experiențe și despre modul în care ai reușit să finalizezi cu succes proiectele, în ciuda acestor dificultăți;
— Încearcă să vorbești despre aceste experiențe dintr-o perspectivă de calm și control, nu dintr-una dominată de frustrare. Comunicarea cu colegii de proiect este doar un alt element al rutinei zilnice pentru un UX Designer;
3/ Expertul știe că eșecul este firesc
Pe parcursul carierei mele ca designer, în cadrul sutelor de proiecte la care am participat, am făcut numeroase greșeli: am întârziat cu un proiect, am lucrat zile întregi fără să înțeleg corect specificațiile inițiale, am aprobat decizii de design care nu doar că nu au îmbunătățit experiența, ci probabil au înrăutățit-o, ducând la pierderi de utilizatori și bani. Pot să-mi amintesc nenumărate alte situații similare.
De foarte multe sunt conștient și, probabil, cele mai multe sunt greșeli de care nu voi ști niciodată că le-am făcut. Este în natura disciplinei să facem greșeli, și nu am întâlnit niciun designer care să nu fi comis erori, măcar ocazional.
Cum exprimi această nuanță:
—Nu te feri să fii complet deschis în legătură cu greșelile pe care le-ai comis, fie că au fost individuale, fie că au fost făcute în echipă;
— Discută despre greșelile pe care le-ai făcut și ce ai avut de învățat din aceste experiențe;
4/ Expertul nu produce artefacte inutile
În ultimii ani, am ajutat zeci de UX designeri să-și îmbunătățească portofoliile, iar în majoritatea exemplelor am observat aceeași greșeală recurentă: studii de caz ce includ artefacte și activități de design care nu aduc valoare proiectelor.
Din păcate, problema este mai profundă, deoarece foarte multe resurse educaționale (cursuri, articole, cărți, influenceri pe LinkedIn, bootcamp-uri) prezintă procesul de design într-un mod rigid, ca fiind un set de pași obligatorii. Astfel, se creează impresia că toate proiectele trebuie abordate în același mod.
Or, acest lucru nu este adevărat, iar o planificare bine făcută încă de la începutul unui proiect ne poate ajuta să identificăm mai clar care activități de design ne vor fi utile și, mai ales, care activități de design nu vor aduce valoare.
Un UX designer experimentat recunoaște această realitate și va căuta să găsească modalități de a-și optimiza munca.
Cum exprimi această nuanță:
— În orice studiu de caz, prezintă doar acele activități de design care au avut un impact direct asupra succesului proiectului;
5/ Expertul nu se focusează pe ‘tool’-uri
Un UX Designer expert înțelege că instrumentele de design sunt utile doar atunci când ne ajută să rezolvăm eficient problemele de design pe care le întâmpinăm.
Cum exprimi această nuanță:
— Redirecționează discuțiile din interviu de la subiecte precum ‘autolayouts’ în Figma, ‘flow’-uri în Miro sau Google Spreadsheets către modul în care ai abordat problemele de design și cum ai reușit să le rezolvi cu succes;
6/ Expertul știe să ceară ajutor
În anii mei de formare, pot să mă gândesc cu zâmbetul pe buze la momentele în care eram blocat sau pur și simplu nu știam cum să abordez un proiect. În loc să cer ajutorul unui coleg mai experimentat, de foarte multe ori, din frica de a mă expune, preferam să încerc eu să găsesc soluția. Evident, fără succes.
Am realizat ulterior că disciplina de design e mult mai interesantă și mai productivă atunci când mai multe minți lucrează în unison și am căpătat o sete de a cere ajutorul constant și cât mai devreme în orice proiect. Acest lucru a dus la rezultate mai bune și la relații mai apropiate cu colegii.
Cum exprimi această nuanță:
— Discută despre momentele dificile ale unui proiect în care ai avut nevoie de ajutor și cum le-ai depășit cu ajutorul sfaturilor și sugestiilor altor colegi;
7/ Expertul e un bun ascultător
Un specialist în orice domeniu este cineva care își păstrează curiozitatea pe parcursul carierei, chiar și atunci când stăpânește bine disciplina sa. Curiozitatea este o trăsătură extrem de valoroasă pe care orice angajator o apreciază. Un specialist curios nu doar că pune întrebări relevante, dar și știe să asculte cu atenție.
Cum exprimi această nuanță:
—Asigură-te că în timpul interviului menții un echilibru între a vorbi despre tine și a asculta activ interlocutorii;
8/ Expertul știe să se bucure de orice aspect al muncii sale
Poate nuanța mea preferată pe care caut atât să o exprim cât și să o descopăr în alți colegi de breaslă este bucuria față de toate aspectele muncii. Indiferent dacă vorbim despre interviuri cu utilizatori, ‘wireframing’, crearea unui ‘site-map’ sau organizarea de ‘feedback sessions’, fiecare parte a muncii unui UX designer poate aduce satisfacție. Un angajator va observa cu ușurință această pasiune în timpul interviului.
Cum exprimi această nuanță:
— Păstrează o atitudine entuziastă atunci când vorbești despre muncă sau studiile tale de caz;
O mențiune pe care vreau să o adaug este că cele 8 exemple de nuanțe menționate sunt doar niște sugestii utile pentru pregătirea unui interviu, față de care însă nu ar trebui să devenim obsedați. Cunoștințele tehnice și autenticitatea în timpul interviului cântăresc mult mai mult.
Pentru angajator
Dacă parcurgi acest articol și te pregătești să angajezi designeri, sunt sigur că sfaturile prezentate îți vor fi de folos. În plus, este important să te asiguri că descrierile posturilor pentru care recrutezi reflectă detaliile subtile pe care le cauți la viitorii colegi. Un designer experimentat va remarca, la rândul său, aceste nuanțe pe care le transmiți.
În concluzie
Chiar dacă abilitățile tehnice sunt fundamentale în orice domeniu, este important să nu trecem cu vederea detaliile subtile care pot influența decisiv momente esențiale, precum interviurile de angajare. Într-o piață competitivă, aceste fine nuanțe pot fi elementele care fac diferența.